De câțiva ani, Curtea de Conturi Americană, Oficiul pentru Responsabilitate Guvernamentală sau GAO, a fost foarte atentă la performanța reală și la excesele de cost ale programului F35. Dar mai presus de toate problemele de disponibilitate operațională și întreținere sunt acum în centrul criticilor sale, ajutat în acest sens de POGO, care efectuează monitorizarea precisă a cheltuielilor guvernului federal american. Împreună, aceste două organizații au efectuat un studiu privind disponibilitatea escadronului comun de testare operațională, staționat la Edwards AFB din California, inclusiv raportul a fost publicat la începutul lunii august. Iar rezultatele sunt, putem spune, dezastruoase...
Astfel, cele 23 de dispozitive din flotă afișează doar disponibilitate operațională deplină care a evoluat între 11 și 5% în ultimele luni. Totuși, această escadrilă beneficiază de personal suplimentar de întreținere și de un flux privilegiat de acces la piesele de schimb față de escadroane operaționale și ar trebui, potrivit directorului de testare al Pentagonului, să atingă o disponibilitate de 80% pentru prefigurare cea așteptată în unitățile operaționale. . Aceste cifre sunt dezvăluite și într-un moment foarte prost, cu doar câteva luni înainte de lansarea producției de masă, care urma să înceapă în această toamnă și care, prin urmare, va fi probabil pusă în discuție. Este greu de înțeles cum autoritățile militare americane ar putea justifica o astfel de decizie atunci când dispozitivul prezintă astfel de defecțiuni operaționale.
Aceste cifre foarte slabe sunt rezultatul, așa cum este adesea cazul, a mai multor factori concomitenți, fiecare dintre care reduce disponibilitatea dispozitivelor: o rată prea mare de defecțiuni, întreținere îndelungată și complexă, dificultate în furnizarea pieselor de schimb, lipsa maturității anumitor tehnologiile folosite etc. Dacă un program complex precum un avion de luptă se confruntă în general cu aceste probleme în faza sa de dezvoltare, F35 nu pare să le poată depăși, în ciuda celor aproape 500 de aeronave deja construite și livrate. De asemenea, este de remarcat faptul că unele dintre aceste probleme, cum ar fi numărul de avarii mult mai mare decât cele observate la alte dispozitive, nu par să găsească o soluție, deși au fost identificate de câțiva ani, și că mai multe versiuni ale F35 au trecut pe acolo.
Ne putem întreba așadar dacă, ca și alte programe recente, F35 nu ar fi depășit un anumit prag de stabilitate tehnologică, dincolo de care devine imposibilă prin măsuri corective restabilirea situației, fără a provoca noi disfuncționalități. Ne putem aminti, la o altă scară, software-ul Louvois care nu a reușit niciodată să atingă un nivel de funcționare satisfăcător, până în punctul în care s-a decis pur și simplu înlocuirea lui. Acest fenomen apare mai ales în ingineria software, și în special în implementarea excesivă a ERP-urilor, când numărul de module depășește un prag dincolo de care devine imposibilă modelarea eficientă a arhitecturii logice a sistemului. Acest prag este evident în evoluție, timpul aducând adesea noi abordări logice și noi paradigme pentru a ordona structura logică a programului, pentru a crește capacitățile sale de procesare și interacțiune. Dar cu o structură dată, este imuabilă, chiar și prin creșterea artificială a puterii de procesare a sistemului, limita fiind logică, și nu fizică.
Dacă acesta este cazul F35, aceasta ar însemna că aeronava nu va putea niciodată să-și rezolve eficient problemele actuale și că va fi condamnată să ofere doar o disponibilitate operațională scăzută, cu costuri mari de întreținere și o rezistență operațională foarte limitată, contribuind la o slăbire foarte masivă a eficacității operaționale a unei mari părți a flotei aeriene de luptă occidentale. Nu contează, în aceste condiții, stealth-ul dispozitivului, sau extraordinarele sale capacități de fuziune a datelor, dacă acesta este incapabil să urmeze un ritm operațional susținut.
Cu peste 250 de miliarde de dolari deja investiți, programul F35 este adesea prezentat ca „prea mare pentru a eșua”, conform expresiei anglo-saxone consacrate. Dar în aceste vremuri de tensiuni majore reînnoite în multe teatre, revenirea unei anumite curse a înarmărilor, o logică a retoricii nucleare care reapare, mizând viitorul Occidentului pe un dispozitiv despre care știm că prezintă defecte semnificative, nu reprezintă un risc major depășind cu mult interesele economice și politice aflate în joc aici?