La fel ca multe forțe armate occidentale, Marina SUA și-a văzut erodarea semnificativă a formatului în anii 2000 și 2010, iar astăzi se luptă să-l reechilibreze cu capacitățile reale de producție ale industriei navale americane. Astfel, formatul definitiv echilibrând noul Large Surface Combatant, care va înlocui crucișătoarele Ticonderoga apoi prima generație de distrugătoare Arleigh Burkes, distrugătoarele A.Burkes Flight III, noile fregate ale Programul FFG/X, și LCS, este încă subiectul unor discuții acerbe la Pentagon, Casa Albă și pe Capitol Hill.
Într-adevăr, Marina SUA a fost nevoită să amâne în mod repetat înlocuirea crucișătoarelor antiaeriene Ticonderoga, care asigură protecție portavioanelor și unităților amfibii mari. Programul Large Surface Combatant, care urmează să preia, este încă în faza de proiectare și se pare că construcția primei unități nu va începe înainte de 2025, ceea ce va aduce Ticonderoga la peste 40 de ani de navigație intensivă. Cu toate acestea, acest tip de navă, capabilă să implementeze un radar de mare putere (și, prin urmare, la scară largă) și un număr semnificativ de rachete de diferite tipuri, este esențial pentru strategia navală actuală și viitoare a SUA. Deși distrugătoarele A.Burkes, în ultimul lor standard Flight III, vor câștiga în continuare putere, nu pot concura cu LSC-urile.
În același timp, mulți de la Pentagon pun la îndoială predominanța distrugătoarelor în arsenalul maritim al Marinei SUA. Programul FFG/X va permite cu siguranță pentru a extinde performanța ASM Grupările navale și Task Forces americane, dar numărul lor redus (20 de unități), nu vor permite dezlegarea distrugătoarelor din misiunile de intensitate medie, pentru care sunt supradimensionate. În cele din urmă, deși unii încă se străduiesc să apere LCS, încrederea Marinei SUA în aceste nave este foarte limitată. În timp ce 14 nave sunt deja în serviciu, iar presiunea operațională este imensă pe unitățile de suprafață, doar un singur LCS este în prezent desfășurat peste ocean, în Singapore.
După cum putem vedea, deciziile sunt departe de a fi clare când vine vorba de viitorul format al flotei de suprafață a Marinei SUA. La aceste întrebări operaționale se adaugă probleme industriale, cu eforturi semnificative depuse de Pentagon pentru a consolida flota logistică, a înlocui primele portavioane Nimitz și a extinde flota de submarine nucleare de nouă generație. Dar deocamdată, între sfârșitul programului A.Burke Flight III în 2022 și începerea programului LSC, Marina SUA riscă să se trezească cu un deficit de noi unități mari de suprafață de luptă pentru 6 până la 7 ani, perioadă în care singurele nave care vor intra în serviciu vor fi FFG/X. Prin urmare, Statul Major evaluează astăzi posibilitatea de a produce un nou lot de A.Burke, deja clasa de navă produsă în cea mai lungă perioadă din istoria modernă, încercând în același timp să înceapă construcția LSC-urilor încă din 2023.
Emoția evidentă a Marinei SUA în planificarea sa este întărită de marea stăpânire a ascensiunii în putere a Marinei chineze, care menține un plan de producție de 2 crucișătoare de tip 055, 3 distrugătoare de tip 052D, 4 fregate de tip 054A/B, și 6 corvete de tip 056 în fiecare an. În acest ritm, Marina Armatei Populare de Eliberare va avea prins în format cu Marina SUA în mai puțin de douăzeci de anis, un timp extrem de scurt pe scara planificării strategice navale.
