6 afirmații recurente, dar eronate în jurul programului de aeronave de nouă generație FCAS

Anunțat în 2017 la scurt timp după sosirea lui Emmanuel Macron la Elysée pentru primul său mandat, programul FCAS, pentru Future Air Combat System, reprezintă unul dintre cei doi piloni principali, cu programul MGCS, ai ambiției lui Franco -germane dezvoltate la această dată pentru a consolida Autonomia strategică europeană în probleme de apărare în jurul cooperării industriale strategice între cele două țări. De atunci, programul a integrat Spania în el, dar mai ales a fost marcat de tensiuni tot mai mari și tot mai dezbinătoare între Paris și Berlin, mai ales între industriașii celor două țări, în special în jurul primului și principal din cei 7 piloni ai programul, Next Generation Fighter, sau NGF, care a făcut obiectul unui conflict tensionat între Dassault Aviation și Airbus DS timp de aproape un an. În cele din urmă, se pare că autoritățile franceze și germane au reușit, prin presiuni politice, să-i oblige pe cei doi mari industriași să se pună de acord asupra partajării industriale și a conducerii programului, cel puțin în ceea ce privește tranșa 1B, vizând dezvoltarea unui demonstrator tehnologic pentru 2027.

Cert este că, după cum sa spus anterior, programul FCAS este departe de a fi unanim, atât în ​​opinia publică, cât și în cercurile de specialitate, de pe ambele maluri ale Rinului. Pentru a consolida sprijinul pentru program, autoritățile politice franceze, fie că sunt Ministerul Forțelor Armate, parlamentari și chiar președintele Macron însuși, au împodobit acest program cu numeroase virtuți, făcându-l nu numai dezirabil și benefic pentru obiectivele strategice franceze, ci și, în un anumit mod, esențial din multe aspecte. În acest articol vom studia cele 6 argumente recurente cele mai des invocate pentru a justifica acest program, pentru a determina materialitatea acestuia, și deci relevanța lui.

„Franța nu mai are mijloacele bugetare pentru a dezvolta singură un program de amploarea FCAS”

Primul și principal argument invocat în mod recurent atât de președintele francez, de Ministerul Forțelor Armate (F. Parly), cât și de mulți parlamentari aparținând majorității prezidențiale, se dorește a fi de neoprit. Potrivit acestuia, cu programul FCAS estimat să coste între 80 și 100 de miliarde de euro, nicio țară europeană, în special Franța, nu are acum mijloacele pentru a finanța dezvoltarea și producerea unui astfel de dispozitiv și a sistemelor sale. Este, de asemenea, fără nici cea mai mică îndoială, cel mai discutabil dintre argumentele prezentate. Într-adevăr, să luăm exemplul programului Rafale, aceasta va fi costat, odată cu livrarea celor 225 de aeronave planificate, în jur de 65 de miliarde de euro, asta ținând cont de studiile inițiale, producția aeronavei, cercetarea pentru diferitele standarde și modernizarea aeronavei. În același timp, 284 de aeronave au fost comandate acum pentru export, pentru o sumă de aproximativ 40 de miliarde de euro. Cu toate acestea, fără să ținem cont măcar de economiile sociale realizate de stat ca urmare a acestui neîncercat industrial, aceste 105 miliarde de euro investite și care urmează să fie investite în industria franceză reprezintă, numai, peste 50 de miliarde de euro în venituri fiscale și sociale. statul.

Taxa rămasă, pentru program Rafale, care să ne amintim, a fost adesea considerată insuportabilă din punct de vedere bugetar de mulți directori politici francezi, nu cu mult timp în urmă, este, prin urmare, de 15 miliarde EUR, bazat pe 30 de ani de activitate industrială, la o rată de 3 miliarde EUR pe an, sau doar 500 EUR. milioane pe an. Putem spune, din acest punct de vedere, că această sumă ar fi „insuportabilă” pentru finanțele publice franceze, o țară cu un PIB de 2.500 de miliarde de dolari, și pentru armatele care vor avea în curând peste 50 de miliarde de euro în buget anual? Transpunerea pentru FCAS este directă chiar și ținând cont de un cost mai mare, PIB-ul francez a crescut foarte mult începând cu anii 90 și 2000, mai ales după succesul Rafale ultimii ani sugerează o dinamică excelentă a exportului în deceniile următoare, cu condiția ca dispozitivul și sistemul său să se dovedească a fi, așa cum este cazul Rafale astăzi, și Mirages înainte, eficient și relevant din punct de vedere economic, și nu un program americanizat cu multe costuri ascunse. Nu putem spune așadar că Franța nu poate finanța singură programul FCAS, în cel mai bun caz putem spune că nu vrea să facă acest lucru.

„Nu mai nicio țară europeană nu are tehnologiile necesare pentru proiectarea FCAS”

Restul acestui articol este rezervat abonaților

Les Abonamente clasice oferi acces la
toate articolele fără publicitate, de la 1,99 €.

Abonează-te la știri